Duminică, 07 Iunie 2026

Droguri vândute cu până la 600 de lei tranzacția, la Constanța! DIICOT a intrat pe fir

de Andreea CARAUA Miercuri, 27 Mai 2026 506 1 min citire
Droguri vândute cu până la 600 de lei tranzacția, la Constanța! DIICOT a intrat pe fir
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța au dispus, la data de 26 mai, reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 28 și 33 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată. În sarcina unuia dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din probele administrate a reieșit faptul că, în perioada cuprinsă între februarie și mai 2026, inculpații au procurat, deținu, manipulat și vândut, pe raza municipiului Constanța, diferite cantități de produs psihoactiv 4 BMC, cu sume cuprinse între 300 și 600 lei la o tranzacție.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate substanțele interzise comercializate de către inculpați, iar în urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestora au fost găsite și ridicate aproximativ 80 grame substanțe psihoactive și droguri de risc (5F-ABD, MDMB-INACA, 4BMC și canabis), o parte dintre acestea fiind porționate și ambalate în 66 de plicuri (doze), precum și alte mijloace de probă.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Taguri
Articolul anterior Anunț important! Avanpremiera „Orlando” se joacă și în reprezentație suplimentară, astă-seară
Articolul următor Termoficare Constanța a început citirea contoarelor de energie termică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei