Echipajele de poliție și pompieri de pe litoral au fost suplimentate pentru sezonul estival

de Andreea CARAUA Luni, 01 Iulie 2024 179
Începând cu weekend-ul trecut, până la începutul lunii septembrie, în stațiunile de la malul Mării Negre vor fi detașate aproximativ 1.000 de efective din toată țara, care vor acționa alături de colegii din județul Constanța, pentru a putea face față numărului mare se solicitări și pentru creșterea gradului de siguranță.
Astfel, în județul Constanța vor veni peste 630 de polițiști și 450 de pompieri, care vor fi împărțiți în două serii.
Sâmbătă, 29 iunie, în cadrul unei ședințe operative desfășurată între conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și reprezentanții structurilor din subordine din județul Constanța, s-au stabilit misiunile prioritare din acest sezon estival.

„Pot să vă spun că, în acest an, împreună cu conducerea MAI am elaborat un plan de suplimentare a forțelor prezente pe litoral în sezonul estival. Am alocat aproximativ 1000 de polițiști, polițiști de frontieră, pompieri salvatori, jandarmi, precum și colegi de la alte structuri, inclusiv DGA (Direcția Generală Anticorupție) și DGPI (Direcția Generală de Protecție Internă), astfel încât activitatea să răspundă comenzii sociale specifice unui aflux mare de cetățeni pe litoral în perioada verii.
 
Ne-am stabilit obiectivele și le vom monitoriza permanent”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Prin urmare, polițiștii care își vor desfășura misiunile în zona stațiunilor de pe litoral aparțin structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și criminalistică. De asemenea, vor fi detașate și forțe ale compartimentelor de prevenire și transporturi. Aceste structuri operative vor fi ajutate și de câini specializați în detectarea substanțelor stupefiante.

Echipajele vor patrula în zonele intens frecventate de turiști, inclusiv plajele, proximitatea hotelurilor și a cluburilor, precum și spațiile dedicate organizării evenimentelor publice.

Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile principale, iar în zilele cu un flux mare de autoturisme, în special în weekend-uri, aceștia vor fi sprijiniți de aeronavele Inspectoratului General de Aviație care vor survola zonele aglomerate și vor transmite, în timp real, informații către echipajele de la sol.
24 de puncte de lucru temporare
 
De la data de 30 iunie, au fost deschise 24 de puncte de lucru temporare, în mai multe zone aglomerate din județul Constanța, care vor funcționa pe întreaga perioadă a sezonului estival. Astfel, au fost amplasate zece puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Vama Veche, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere.

De asemenea, au fost înființate opt puncte de prim ajutor, în locațiile Mamaia Nord, Năvodari, Mamaia, Eforie Nord și Sud, Costinești, Saturn-Venus, Vama Veche și în punctul de trecere al frontierei „Vama Veche”. Acestea sunt dotate cu containere, ambulanțe și șenilate.

Au mai fost amplasate și șase puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia, încadrate fiecare cu o ambarcațiune.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei