Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Echipajul unui pescador, salvat de polițiștii de frontieră

de Carmen MOCANU Luni, 11 August 2008 299 < 1 min citire
Echipajul unui pescador românesc, care plutea în derivă în largul Mării Negre, din cauza unor defecțiuni la motor, a fost salvat de polițiștii de frontieră, alertați despre situația acestuia.
În noaptea de 8 spre 9 august, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au fost informați ca pescadorul "Chefal VI", sub pavilion românesc, plutește în derivă, la aproximativ șapte mile marine NE, transversal de localitatea Corbu, fiind în imposibilitatea de a se întoarce în port din cauza unor probleme tehnice la motor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Constanța, comisar șef, Ștefan Pintilie, pentru salvarea celor șase persoane, membri ai echipajului, polițiștii de frontieră au acționat operativ, deplasându-se în zonă cu o ambarcațiune, pentru a acorda primul ajutor, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.
Pescadorul a fost remorcat și se află în Portul Midia în vederea remedierii defecțiunilor, membrii echipajului neavând nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
Articolul anterior CJC vrea traseu direct între gara Constanța și Aeroportul "Mihail Kogălniceanu"
Articolul următor Câinii vagabonzi fac legea pe străzile Constanței

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei