Joi, 04 Iunie 2026

Egiptean descoperit mort într-un hotel din Constanța

de Carmen MOCANU Miercuri, 20 Februarie 2008 442 < 1 min citire
Un cetățean egiptean a fost găsit, ieri, decedat în camera pe care o rezervase la hotelul BTT din Constanța.
Din primele cercetări se pare că Mohamed Kony Anglococo, de 50 de ani, venise în urmă cu câteva zile în România deoarece avea de rezolvat niște probleme de afaceri.
Oamenii legii susțin că el a fost găsit decedat, ieri, în jurul orei 11,10, de o cameristă care venise să facă curățenie. Speriată, femeia a anunțat imediat polițiștii de la Secția 3.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, subinspector Radu Croitoru, din primele indicii a reieșit că nu sunt suspiciuni cu privire la cauza morții, deoarece corpul bărbatului nu prezenta urme de violență, iar în cameră au fost găsite mai multe lucruri de valoare care-i aparțineau egipteanului.
Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului.
Medicii legiști susțin că, la prima vedere, ar putea fi vorba despre un stop cardiac.
Articolul anterior Car tax – Economy minister calls proposal to cancel tax a "useful debate" yet a "futile procedure"
Articolul următor La Spitalul din Medgidia se recoltează celule stem din cordonul ombilical

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei