Poliţiştii din Argeş au amendat 41 de elevi după încăierări între colegi, care au avut loc în luna ianuarie la o școală din Costeşti, valoarea totală a sancţiunilor depăşind 20.000 de lei, a anunţat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
- Publicitate -
„Sancţiunile au vizat minorii care au asistat la conflicte, încurajând scandalul fără a interveni sau a sesiza faptele, precum și pe cei care au constituit grupuri pentru acțiuni contrare ordinii și liniștii publice", se arată în comunicat.
25 de sancţiuni, în valoare de 12.500 de lei, au fost aplicate de Biroul Siguranţa Şcolară, iar 17 sancţiuni, în valoare de 8.150 de lei, de Poliţia Oraşului Costeşti. Aplicarea amenzilor a respectat prevederile legale pentru minori, inclusiv reducerea valorii acestora și posibilitatea plății jumătății din minim în 15 zile.
Doi minori din comuna Miroşi au fost reţinuţi pe 23 ianuarie după ce au participat la o încăierare inițială între alți doi adolescenți, incident filmat și postat online. IPJ Argeş s-a sesizat din oficiu pe 22 ianuarie, iar toți cei patru au fost puși sub urmărire penală pentru loviri sau alte violenţe, dosarul fiind instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti.