Ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de Petre Krapcenco, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
În cursul lunii august 2016 inculpatul Krapcenco Petre, funcționar în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, cu ocazia efectuării unor controale împreună cu organele de poliție, pe linia respectării prevederilor Legii nr.61/1991, referitoare la producerea de zgomote, a trasmis, în mod neautorizat, informații de care a luat cunoștiință, în virtutea atribuțiilor de serviciu, unui reprezentant al clubului Fratelli din stațiunea Mamaia, respectiv l-a anunțat cu privire la momentele efectuării controalelor, astfel încât nivelul zgomotului, la momentul efectuării controlului, să fie unul în limite legale, iar agentul economic să nu fie sancționat contravențional.