Vineri, 05 Iunie 2026

Eroii marinei militare, comemorați de Statul Major al Forțelor Navale

de Sorin HULUBEI Joi, 09 Noiembrie 2017 211 < 1 min citire
Eroii marinei militare, comemorați de Statul Major al Forțelor Navale
Statul Major al Forțelor Navale a organizat, cu sprijinul autorităților publice locale și al Brigăzii Multinaționale SE Craiova, marți, 7 noiembrie, la Monumentul de Independență din municipiul Calafat, o ceremonie militară și religioasă, dedicată împlinirii a 140 de ani de la victoria obținută, pe Dunăre, în timpul Războiului de Independență, în luna noiembrie 1877, de către marinarii militari români, sub conducerea generalului de marină Nicolae Dumitrescu-Maican.
Printre cei prezenți s-au numărat și strănepoatele generalului Maican, ctitorul Marinei Militare Române moderne. Ziua a continuat cu un simpozion la Muzeul de Artă și Etnografie din incinta Palatului Marincu, moderat de istoricul Dan Bora. 
Au fost evocate faptele de glorie ale marinarilor români în Războiul de Independență, dar au fost prezentate și aspectele dezvoltării Marinei Militare Române, înainte și după anii 1877-1878, în special după revenirea Dobrogei la patria-mamă, fapt ce a generat apariția segmentului maritim al Forțelor Navale Române.
Taguri
Articolul anterior "PSD bagă în incapacitate de plată marile primării. Constanța va pierde sume importante"
Articolul următor USR strânge semnături pentru modificarea Constituției. "Fără penali în funcții publice"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei