Vineri, 05 Iunie 2026

Escroci prinși. Documente false și milioane de lei furați de la bănci și stat

de Antonia IVAN Marţi, 24 Februarie 2026 106 1 min citire
Escroci prinși. Documente false și milioane de lei furați de la bănci și stat
Peste 50 de percheziții au fost efectuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov în opt județe și în București, vizând nouă membri ai unei grupări care, în ultimii patru ani, au înșelat societăți bancare, de leasing și au obținut ilegal finanțări de la stat, inclusiv prin programul START-UP NATION.
Anchetatorii susțin că membrii grupului cesionau părți sociale ale unor firme „curate” sau înființau societăți-fantomă, recrutând persoane defavorizate sau neșcolarizate pentru a reprezenta legal aceste firme și a obține finanțări. Prin 17 societăți, gruparea a obținut credite, linii de credit, credite pentru nevoi personale și contracte de leasing, prezentând documente contabile și contracte falsificate.
Pentru a nu atrage suspiciuni, infractorii plăteau inițial avansul sau câteva rate, apoi restul sumelor nu erau achitate. Fondurile obținute erau transferate între conturile controlate de membrii grupării, retrase în numerar și folosite pentru achiziții de imobile, mașini de lux sau materiale de construcții.
Prejudiciul total este estimat la 7.480.000 de lei.
În urma perchezițiilor din județele Brașov, Covasna, Argeș, Ialomița, Buzău, Constanța, Mureș, Dolj și București, au fost ridicate dispozitive de stocare a datelor și înscrisuri relevante, iar asupra mai multor bunuri și conturi bancare s-a dispus sechestru până la concurența sumei prejudiciate.
Cinci dintre suspecți au fost arestați preventiv, unul plasat în arest la domiciliu, iar trei se află sub control judiciar. Acuzațiile includ constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, obținere ilegală de fonduri și spălare de bani.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de la serviciile de combatere a criminalității organizate din București, Pitești, Constanța, Târgu Mureș, Craiova și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, conform News.ro.
Taguri
Articolul anterior Salvarea nu a mai ajuns la timp. Ambulanță scoasă cu tractorul, pacientul era deja mort
Articolul următor Accident pe Șoseaua Mangaliei! Un copil de doi ani a fost lovit de mașină

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei