Militari ai Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer "General Nicolae Dăscă-lescu" vor participa, alături de militari americani din Batalionul 5-7 Apărare Aeriană, din cadrul Forțelor Terestre ale SUA, dislocate în Europa (USAREUR), în perioada 1 - 12 noiembrie, la exercițiul Patriot Shock V, ce se va desfășura în Tabăra de Instrucție și Poligon de Trageri Sol-Aer Capu Midia, județul Constanța.
- Publicitate -
Patriot Shock V este un exercițiu bilateral româno-american, de nivel tactic, cu trupe în teren, al structurilor de rachete sol-aer din Forțele Aeriene Române, la care participă o baterie HAWK PIP III R și una Patriot.
Scopul exercițiului este de a antrena echipajele bateriei HAWK PIP III R pentru ducerea acțiunilor de angajare a țintelor aeriene, prin integrare cu cea Patriot, în cadrul unui scenariu fictiv de apărare ae-riană.
Exercițiul are ca obiective principale perfecționarea procedurilor privind planificarea și ducerea în comun a acțiunilor de combatere a unui inamic aerian, precum și verificarea interoperabilității sistemelor de comandă-control ale celor două structuri de rachete sol-aer.
Activitatea de instruire a fost planificată cu un an înainte și este inclusă în Planul cu principalele activități al Statului Major al Forțelor Aeriene.