Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a lui Faroly Karacson sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
- Publicitate -
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada aprilie - iulie 2010, prin folosirea calității mincinoase de antrenor sau instructor de arte marțiale, inculpatul a înșelat 57 de persoane de pe raza județului Tulcea, prin inducerea acestora în eroare, respectiv prin promisiunea unei vacanțe și a unor chimonouri, în schimbul achitării sumei de 350 de lei.
Prin activitatea infracțională, inculpatul a produs un prejudiciu total de 59.960 de lei, spun procurorii.
Cauza a fost trimisă, spre competentă soluționare, Tribunalului Tulcea.