Un constănțean de 30 de ani a fost reținut, după ce a încercat să-l păcălească pe șeful pompierilor din Constanța. Ieri, colonelul Viorel Jianu, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" a fost contactat telefonic de un individ ce s-a dat drept medic, în cadrul unui spital din Constanța și a cerut o sumă de bani, drept ajutor pentru un tânăr care urmează un tratament medicamentos.
- Publicitate -
În urma verificărilor efectuate de către șeful ISU Dobrogea s-a constatat faptul că persoana care sunase nu era medic în niciun spital din Constanța, motiv pentru care acesta a sesizat polițiștii. O echipă formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Biroului de Investigații Criminale a Poliției municipiului Constanța a intervenit și l-a prins în flagrant pe Roberto Nelu M., de 30 de ani, din Constanța, în timp ce primea o sumă de bani de la reprezentanții ISU Dobrogea.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că suspectul mai solicitase și primise diferite sume de bani și de la alte persoane. Față de bărbat s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere corespunzătoare.