O femeie de 31 de ani este cercetată pentru tâlhărie, după ce ar fi furat 14.000 de lei de la un client, într-o parcare de la marginea municipiului Târgu Jiu.
- Publicitate -
Potrivit anchetatorilor, după ce au întreținut relații intime, femeia ar fi observat că bărbatul de 45 de ani avea asupra sa o sumă importantă de bani. Aceasta l-ar fi imobilizat și i-ar fi luat cei 14.000 de lei.
Victima a sunat la 112, iar polițiștii au identificat-o rapid pe suspectă. În urma controlului corporal, întreaga sumă de bani a fost găsită asupra femeii și restituită proprietarului.
Femeia, însărcinată în șase luni și mamă a doi copii, a fost audiată de anchetatori. Aceasta este cercetată pentru tâlhărie și a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, potrivit știrileprotv.ro.