O tânără cu o alcoolemie record a fost prinsă de polițiști în Brașov. Femeia de 30 de ani a fost prinsă la volanul mașinii fără permis, dar și beată criță.
- Publicitate -
O femeie în vârstă de 30 de ani i-a șocat pe polițiștii din Zărnești care au oprit-o în trafic. Tânăra era beată criță, aproape de comă alcoolică. Mai mult, nu avea nici permis de conducere, prin urmare a fost imediat încătușată, scrie monitorulexpres.ro.
Incidentul s-a petrecut luni noaptea, în jurul orei 04.00, când polițiștii au observat, pe str. Pompiliu Dan din localitate, o mașină care avea o traiectorie bizară. Când au oprit-o și au văzut că șoferița era în stare de ebrietate, oamenii legii au condus-o la spital, unde raportul de analiză toxicologică a indicat o alcoolemie de 2,1 mg/l alcool pur în sânge, aproape de comă alcoolică.
Femeia a ajuns în arestul IPJ Brașov și este cercetată pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, după cum spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.