Vineri, 05 Iunie 2026

Femeie de 87 de ani, bătută de fiul ei

de Redactor 34 Sâmbătă, 15 Septembrie 2007 214 2 min citire
Un bărbat din localitatea Mereni este anchetat de oamenii legii pentru că, în urmă cu câteva zile, și-a bătut mama.
Subinspectorul Radu Croitoru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, ne-a declarat că Vasile Crăciun, de 55 de ani, a lovit-o pe femeie pentru simplul fapt că aceasta a "îndrăznit" să taie zarzavatul din grădină.
Incidentul s-a petrecut duminica trecută, în cursul serii, însă polițiștii din Mereni au aflat despre cele întâmplate abia vineri, când victima, Ioana Crăciun, în vârstă de 87 de ani, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a rămas internată. În urma investigațiilor medicale, cadrele medicale au stabilit că bătrâna s-a ales, în urma bătăii, cu câteva coaste rupte.
Conform afirmațiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Ioana Crăciun urmează să fie examinată de un medic legist. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale ce-i vor fi necesare octogenarei, oamenii legii vor decide pentru ce faptă îl vor ancheta pe Vasile Crăciun.
Până vineri, însă, femeia nu a depus plângere la Poliție împotriva fiului ei.

Articolul anterior Primaria Medgidia a castigat procesul taxei de trama stradala
Articolul următor Ridicarea greutăților poate afecta coloana vertebrală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei