Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Fiica lui Gigi Becali terorizată de un obsedat! A cerut ordin de protecție

de Madalina PETRESCU Joi, 17 Aprilie 2025 1538 3 min citire
Fiica lui Gigi Becali terorizată de un obsedat! A cerut ordin de protecție
Tensiune maximă în familia latifundiarului din Pipera! Fiica mijlocie a lui Gigi Becali, Alexandra, a ajuns de urgență la Poliție după ce un bărbat ar fi dezvoltat o obsesie periculoasă pentru ea. Tânăra a cerut ulterior un ordin de protecție în instanță, temându-se pentru siguranța ei. Până când judecătorii vor lua o decizie, Alexandra este păzită zi și noapte de Luțu, șoferul de încredere și mâna dreaptă a lui Gigi Becali. Milionarul a povestit pentru CANCAN cine este de fapt hărțuitorul.
Milionarul din Pipera este mândru nevoie-mare de fetele lui, mai ales că una dintre ele i-a adus deja și nepoți. Dar iată că de curând a fost pus în fața unei situații greu de digerat chiar și pentru el. Dacă până acum grijile se învârteau în jurul afacerilor și fotbalului, iată că viața de familie i-a adus o surpriză cu accente de ”thriller”: fiica mijlocie, Alexandra, a devenit ținta unui obsedat!
Totul a început discret, dar se pare că a degenerat rapid. Bărbatul, complet necunoscut familiei Becali, a început să o urmărească pe tânăra afaceristă și să-i creeze disconfort. La început, Alexandra a sperat că va fi doar un episod scurt și fără urmări. Dar când obsesia individului a devenit evidentă, a decis să ia măsuri. S-a dus direct la Poliție, unde a depus plângere.
Cum obsedatul nu părea dispus să renunțe, Alexandra a cerut de urgență un ordin de protecție, cerere înregistrată marți, 15 aprilie, la Judecătoria Buftea.
Întrebat despre incident, Gigi Becali a comentat cu reținere, dar cu o vizibilă urmă de iritare: „Nu-l știu. A spus că o cunoaște de la televizor!”, a declarat acesta.
Gigi Becali i-a pus ”bodyguard”!
Surse din anturajul familiei susțin că, pentru siguranța Alexandrei, milionarul a activat imediat planul B: protecție non-stop. Iar cel care are grijă de ea acum este nimeni altul decât Ionuț Luțu, fost fotbalist, actual șofer personal și omul de încredere al lui Becali.
Alexandra nu este doar o fată frumoasă cu tată bogat. Este o femeie de afaceri în toată regula, care a preluat cu brio o parte din afaceri. Mai mult decât atât, ea este singura dintre surori care a moștenit pasiunea lui Gigi pentru fotbal, dar o manifestă într-un mod rafinat și calculat.
Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, o cunoaște bine și nu s-a sfiit s-o laude.
Alexandra este frumoasă, deşteaptă, devreme acasă şi bogată. Este dată naibii. Este mână de fier. E la 24 de metri de blocul meu. Vine toată ziua acolo. Eu spun că poate de acum să ţină echipa ea. Are personalitate debordantă. Eu zic că poate să fie de acum patroană. A învăţat şi carte. În momentul în care vorbeşti 2-3 limbi străine, ai bani mulţi, eşti şi strunit. Alexandra este o fată foarte deşteaptă. Pot să spun că o cunosc ca pe copiii mei. E tare de tot. Suflă vreun fotbalist în faţa ei? Fac pariu pe cât vrei. Şi elegantă, nu vulgară. O cunosc, vine pe şantier. Nu-i place ceva, le şi spune, cheamă inginerii. Mână de fier!", a declarat Dragomir pentru Fanatik.
Taguri
Articolul anterior KMG International (Rompetrol) anunță noua echipă de management
Articolul următor Sunt disponibile peste 1.300 de locuri de muncă vacante în județul Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei