Duminică, 07 Iunie 2026

Fiul unui FOST POLIȚIST constănțean, în arestul poliției sucevene

de Andreea ILIESCU Marţi, 28 Mai 2013 164 2 min citire
Fiul unui FOST POLIȚIST constănțean, în arestul poliției sucevene
Fiul unui fost polițist constănțean, din cadrul Poliției Port, a fost reținut la Suceava pentru spălare de bani. Robert Cosmin Stama este suspectat că ar fi făcut parte dintr-o rețea de fraude fiscale și că se ocupa de facturi fictive. Bărbatul, de 30 de ani, a fost reținut pe 27 mai în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava. 
În acest scop, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au efectuat 167 de percheziții domiciliare. Modul de operare al membrilor grupului infracțional organizat era simplu: aceștia intrau în contact direct cu administratorii unor societăți comerciale care se arătau interesați în a-și diminua baza impozabilă, iar prin intermediul societăților comerciale pe care le dețineau sau le controlau membrii grupului, se efectuau vânzări fictive de bunuri către societățile comerciale recrutate, fiind emise facturi, de asemenea, fictive pentru marfa inexistentă în realitate, facturi pe care societățile beneficiare le introduceau în contabilitate. 
Pentru a da o aparență de legitimitate și legalitate tranzacțiilor comerciale efectuate, membrii grupării ofereau administratorilor societăților comerciale recrutate sume de bani, reprezentând contravaloarea mărfii livrate pentru ca aceștia să facă viramentele bancare către societățile emitente ale facturilor fiscale fictive. Ulterior, membrii grupului infracțional organizat retrăgeau sumele de bani respective, beneficiind din partea societăților comerciale evazioniste de un comision, reprezentat de o cotă parte din suma cu care a fost prejudiciat bugetul de stat. 
După o perioadă, în care firmele controlate de membrii grupului nu achitau la bugetul de stat TVA-ul colectat și impozitul pe profit aferent tranzacțiilor, aceștia cesionau societățile comerciale în cauză, în special către persoane de etnie romă, firme care, după câteva luni, intrau în faliment. Transferurile succesive de bani, efectuate prin conturile societăților recrutate și prin conturile persoanelor fizice ale administratorilor acestor societăți, au avut ca scop spălarea sumelor de bani provenite din evaziune fiscală pentru ca, în final, sumele inițiale să se întoarcă către beneficiarii facturilor fictive, fiind diminuate doar de comisioanele bancare aferente operațiunilor efectuate și comisioanele plătite membrilor grupului care au sprijinit realizarea acestor activități infracționale. 
Taguri
Articolul anterior Află în ce perioade vor avea elevii vacanțe
Articolul următor OMS pregătește un program pentru controlul bolilor netransmisibile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei