Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins apelurile formulate
- Publicitate -
de Statul Român și fostul director al Grupului de Intervenție și Salvare Navală Constanța, Alexandru Dima, împotriva sentinței Tribunalului prin care bărbatul
a primit despăgubiri civile de 153.506,65 de lei reprezentând despăgubiri civile pentru arestare ilegală și abuzivă. Decizia mai poate fi atacată în recurs.
Instanța a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat Statul Român la plata unor daune materiale în valoare de 15.728,32 lei, din care 15.450 onorarii avocați și 278,32 lei reprezentând retribuție actualizată pentru perioada reținerii și arestului preventiv. Judecătorii au menținut dispoziția referitoare la daunele morale, în sensul respingerii acestora. Reamintim că Dima a fost achitat definitiv în dosarul Rostok și a dat în judecată Statul Român și a solicitat daune materiale și morale în valoare totală de 14 miliarde de lei. Dima a primit sentința definitivă după opt ani și jumătate de procese în care a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, înșelăciune în dauna avutului public, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și participație improprie la infracțiunea de fals intelectual.
În rechizitoriului întocmit de procurori se menționează că, pe 2 septembrie 1991, nava tip Cargo Rostok, sub pavilion ucrainean, a plecat din Portul Reni-Ucraina încărcată cu produse siderurgice, având destinația Tunisia. În aceeași zi, nava a intrat pe canalul Sulina, dar în timpul manevrelor de tranzitare a canalului a eșuat la Mila Marină 31 în dreptul comunei Partizani, ca urmare a unor defecțiuni. La foarte scurt timp după eșuare, Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați a mobilizat remorchere pentru scoaterea navei pe uscat, dar comandantul ei
a refuzat efectuarea manevrelor. Ca urmare a ruperii corpului navei și inundării parțiale aceasta s-a înclinat într-o poziție aproape perpendiculară blocând canalul Sulina. Au intervenit AFDJ Galați și Grupul de Intervenție și Salvare Navală Constanța și, pe 10 septembrie 1991, prin folosirea tehnicii aflate la îndemână au reușit redarea parțială a navigației. S-a încheiat apoi contractul de ranfluare a epavei navei Rostok, între GISN și firma "Drossinos Elefterios" pentru o sumă superioară celei stabilite prin ofertă, adică în loc de 495.000 dolari s-au plătit 750.000 dolari. Astfel, Ministerul Finanțelor ar fi fost prejudiciat cu 299.199 dolari, iar bugetul statului cu 1.431.322.000 lei vechi. În primul ciclu procesual, Dima a fost condamnat de Tribunalul Constanța la 12 ani de închisoare, iar Curtea de Apel l-a achitat. Curtea Supremă de Justiție a decis în recurs casarea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare. Pe parcursul celui de-al doilea ciclu procesual, Alexandru Dima a fost achitat de toate instanțele, sentința fiind în prezent definitivă.