Fostul polițist Iulian Iliuță Nucu va fi apărat de un avocat din oficiu

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 10 Noiembrie 2009 350
Ieri, magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus înaintarea unei adrese către Baroul Constanța, pentru ca fostului agent de poliție, Iulian Iliuță Nucu, să-i fie acordat un apărător din oficiu în dosarul în care el este acuzat de trafic de influență. La dosarul cauzei a ajuns și un răspuns al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, în care se precizează că nu există o fișă a postului pe perioada delegării unui polițist la un anumit loc de muncă. Instanța va continua corespondența cu IPJ Constanța, în sensul de a fi transmis planul de muncă lunar privind activitățile pe care le desfășura în concret fostul polițist. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 30 noiembrie. În luna mai a.c., procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată a agentului de poliție Iulian Iliuță Nucu, din cadrul postului de poliție Bărăganu, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Potrivit rechizitoriului, la data de 10 aprilie 2009, Marius Ciucioiu a formulat un denunț prin care a arătat că, în perioada martie - aprilie 2009, agentul de poliție Iulian - Iliuță Nucu, din cadrul Postului de Poliție Bărăganu, i-a pretins suma de 2.000 de euro și cantitatea de 100 de litri de palincă pentru a interveni pe lângă șeful Postului de Poliție Bărăganu, astfel încât acesta să nu înregistreze o cauză privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 85 din OUG nr. 195/2002 (punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat) de către denunțător, pentru a nu fi cercetat penal. La data de 13 aprilie 2009, Ciucioiu s-a deplasat la locuința polițistului și a discutat cu acesta în holul imobilului. Denunțătorul i-a dat inculpatului suma de 3.500 lei (echivalentul sumei de 800 de euro) și cantitatea de aproximativ 20 de litri de palincă pentru a interveni pe lângă șeful Postului de Poliție Bărăganu ca acesta să nu înregistreze o cauză penală ce îl privește pe denunțător. La locuința inculpatului s-au deplasat, imediat după ce a plecat denunțătorul, polițiști din cadrul DGA - Serviciul Anticorupție Constanța. La locuință a fost găsită suma de 3.500 de lei, în bancnote de câte 100 lei, ale căror serii de înregistrare au fost consemnate anterior într-un proces-verbal, precum și un bidon cu aproximativ 20 de litri de palincă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei