Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Fostul primar al Iaşului a murit. Constantin Simirad era bolnav de COVID-19 şi ajunsese în ATI

de Cuget Liber Luni, 29 Martie 2021 309 1 min citire
Fostul primar al Iaşului a murit. Constantin Simirad era bolnav de COVID-19 şi ajunsese în ATI
Constantin Simirad, fostul primar al Iașului, a murit în urma complicațiilor generate de infecția cu SARS-CoV-2. Fostul primar fusese testat pozitiv şi se afla internat în ATI, la Spitalului de Neurochirurgie din Iași. 
Simirad avea 79 de ani şi fusese primar al Iaşului în perioada 1992 - 2003. Ulterior, el a fost numit ambasador al României în Cuba, timp de trei ani. În 2002, el a devenit vicepreşedinte al PSD, în urma fuziunii dintre Partidul Moldovenilor şi Partidul Social Democrat.
În 2008 el a fost exclus din PSD, după ce a declarat public că îl va susţine pe Traian Băsescu în campania pentru alegerile prezidenţiale. Tot atunci el s-a alăturat lui Gheorghe Flutur, liderul PDL, pentru a se putea ocupa de campania electorală din Moldova.
În 2020, fostul primar din Iaşi posta pe constul său de Facebook un mesaj referitor la pandemia şi la modul în care s-au schimbat oameii.
"Unde sunt oare cei care m-au însoţit, total dezinteresati, intr-o aventură in care ne-am antrenat la un drum al cărui destinaţie era neclară. N-am făcut economie de energie şi chiar eram convinşi că vom făuri o lume nouă în care cei căzuţi erau convinşi că facem un lucru temeinic, de care vor beneficiari vor fi toţi.
Dacă tragem linie vom remarca un salt anemic înainte şi o deteriorare dureroasă a calităţii de om care umbreşte efortul tuturor. Păcat, ar fi putut fi minunat! Cu dragoste şi mare simpatie pentru neamul meu care m-a copleşit cu enormă bunăvoinţă. Îi mulţumesc şi îl indrăgesc nespus", a scris fostul edil pe reţelele sociale, în luna mai a anului trecut.
Taguri
Articolul anterior Atenție, șoferi! Restricții totale de trafic rutier pe străzile Constantin Brătescu și Griviței
Articolul următor Maria Magiru: „Arhitectura caselor nemţeşti din Dobrogea impresionează şi acum”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei