A fost noapte albă, după ce un incendiu a izbucnit la Medgidia, într-un bloc de locuinţe. Au fost transportate la spital cinci persoane, iar apartamentele au fost evacuate.
- Publicitate -
Ce spun reprezentanţii ISU:
"În jurul orei 2:00, prin apel unic de urgență 112, am fost sesizaţi cu privire la faptul că în Medgidia, în blocul 3 TINER, situat pe strada Plevnei, este foarte mult fum pe casa scării. Din primele momente, au fost alocate 3 autospeciale de stingere, 1 autoscară, 3 SMURD B, 1 descărcerare, 1 autospecială transport victime multiple și 3 ambulanțe din cadrul serviciului județean de ambulanță. La ora 02:45, la nivelul spitalului Medgidia s-a activat Planul Alb de intervenție. La ora 03:00 au fost evacuați toți locatarii blocului, 25 adulți și 2 copii. La ora 03:16 incendiul a fost localizat.", au precizat reprezentanţii ISU Constanţa.
Referitor la victime, sursa citată a mai precizat:
"Au fost transportate la spital 5 persoane: 1 bărbat cu arsuri pe față și la membrele superioare, 2 persoane intoxicate cu fum dar conștiente, 2 femei cu atac de panică. În total, în bloc au fost aproximativ 40 de persoane, din care 25 adulți și 2 copii au fost evacuați de către echipajele de intervenție. Incendiul s-a manifestat la 2 garsoniere de la etajul 2 al blocului (P+3), in care erau depozitate materiale textile și mase plastice, pe o suprafata de aproximativ 40 mp. Holul blocului, pe o suprafață de 10 mp si alte 12 garsoniere au fost afectate de fum si apă. Persoanele evacuate au fost cazate de către primărie la un hotel din Medgidia. Intervenția s-a încheiat la ora 05:43.", au spus cei de la ISU.