Joi, 16 Iulie 2026

Fregata „Regele Ferdinand” este în misiune. Exercițiile militare din Marea Neagră

de Andreea CARAUA Joi, 16 Iulie 2026 23 < 1 min citire
Fregata „Regele Ferdinand” este în misiune. Exercițiile militare din Marea Neagră
Fregata „Regele Ferdinand” – 221, cu un elicopter IAR 330 Puma Naval ambarcat, și vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, ca parte a Grupului operativ pentru combaterea minelor din Marea Neagră (MCM BS TG), participă, în această perioadă, la Exercițiul multinațional BREEZE 26.
Evenimentul de instruire este organizat de Forțele Navale ale Bulgariei, se desfășoară în portul Burgas, Bulgaria, și în raioane maritime din Marea Neagră.
Pe perioada secvențelor de antrenament, echipajele românești se pregătesc alături cele ale navelor partenere din Bulgaria și Turcia, având ca scop creșterea nivelului de interoperabilitate și de cooperarea între forțele participante. Totodată, în cadrul exercițiului, echipajele navelor utilizează proceduri operaționale standard de luptă antisubmarin, împotriva amenințărilor aeriene și de suprafață, precum și de interdicție maritimă.
Pe timpul staționării în portul Burgas, fregata „Regele Ferdinand” – 221 a primit vizita locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Marcel Neculae, care s-a întâlnit cu echipa de comandă și echipajul navei.
Conform reprezentanților Forțelor Navale Române, în cadrul fazei pe mare, fregata „Regele Ferdinand” a desfășurat exerciții de reaprovizionare pe mare (Replenishment at Sea – RAS) și remorcaj (Towing) împreună cu fregata bulgărească „Verni” – 42.
Taguri
Articolul anterior Evaziune fiscală cu fier vechi. DNA a descins în Constanța și în alte nouă județe din țară
Articolul următor Cod galben de furtuni în Constanța. Ploi torențiale, vijelii și grindină până la ora 22:00

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei