Vineri, 05 Iunie 2026

Furt dintr-o societate de producție publicitară

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 18 Ianuarie 2008 390 1 min citire
În urmă cu două zile, în jurul orei 9,20, polițiștii Secției 5 au fost sesizați, prin 112, de Ionel Crânguși, de 34 de ani, din Medgidia, cu privire la faptul că, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2008, persoane necunoscute i-au sustras din societatea cu profil producție publicitară, al cărei administrator este, mai multe unelte electrice.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, echipa de cercetare deplasată la fața locului a stabilit că persoane necunoscute, prin spargerea acoperișului unei hale a societății, au pătruns în interior, de unde au sustras mai multe unelte electrice (aparate sudură, bormașini rotopercutante, pistoale de aer cald, flexuri, mașini tăiat aluminiu etc.) toate în valoare de 20.100 lei.
În urma cercetărilor efectuate au fost depistați Cezar Mădălin T., de 17 ani, fără antecedente penale, din comuna Rădăuți, județul Botoșani, Marian Sorin Corlățeanu, de 19 ani, din Năvodari, Victor Codoba, de 24 de ani, din Constanța, cu antecedente penale, Marius C., de 27 de ani, din comuna Gilău, județul Cluj, Ramona Bârlea, de 29 de ani, din Baia Mare.
În continuare se desfășoară activități în vederea depistării lui Florin Geambășeanu, de 28 de ani, din Constanța, cu antecedente penale, despre care s-a stabilit că a participat și el la săvârșirea faptei.
Față de cei șase tineri s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prejudiciul fiind recuperat în proporție de 90% și predat părții vătămate.
Articolul anterior La un pas de baraj
Articolul următor Lăsat baltă de constructorul casei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei