Gabriel Oprea, MEMBRU într-un sindicat al polițiștilor, în timp ce e anchetat pentru moartea unui agent de poliție

de Cuget Liber Duminică, 02 Septembrie 2018 144
Fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, este, de la data de 15 iulie 2018, membru al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Sistemul de Pașapoarte, Regim Permise, solicitarea de aderare fiind făcută chiar de el, scrie romaniatv.net

"Domnul Gabriel Oprea s-a întâlnit la data de 15 iulie 2018 cu mai mulți lideri de sindicate din poliție și a fost acceptat ca membru al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Sistemul de Pașapoarte, Regim Permise", a anunțat Christian Ciocan, directorul de comunicare al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (FSDPA), într-o conferință de presă.
Mișcarea lui Gabriel Oprea vine în contextul în care el a fost trimis în judecată în luna mai, în dosarul în care este cercetat pentru moartea polițistului Bogdan Gigină. În această cauză, procurorii DNA îl acuză pe Gabriel Oprea de ucidere din culpă.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei