Duminică, 07 Iunie 2026

Galerie FOTO / ACCIDENT RUTIER GRAV, URMAT DE UN INCENDIU, LA CONSTANȚA

de Andreea ILIESCU Sâmbătă, 05 Octombrie 2013 1114 < 1 min citire
Un tânăr a ajuns la spital în stare gravă după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. Ionuț Cicu, de 22 de ani, conducea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un Citroen pe DJ 226, dinspre localitatea Năvodari către Corbu. La un moment dat, ajungând la kilometrul 10, tânărul șofer nu a adaptat viteza la condițiile de drum, șoseaua fiind acoperită cu pietriș, a derapat și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un Opel Astra, condus de Andrei Marius Iordache, de 26 de ani. 
Imediat după producerea impactului, din cauza unui scurtcircuit, Opelul s-a aprins instantaneu și, în doar câteva minute, a ars în totalitate. Pompierii de la ISU Dobrogea au ajuns imediat la fața locului și au stins incendiul, care putea oricând să cuprindă și cealaltă mașină. 
În urma impactului, șoferul Citroenului, dar și pasagerii din aceasta, Nicu Romaneț, de 28 de ani, Ioan Alexandru Urian, de 18 ani și Marius Ștefănescu, de 27 de ani, au fost transportați de urgență la spital. Unul dintre tineri are o ruptură de splină și de bazin. 
Taguri
Articolul anterior A MURIT cel mai mare baschetbalist din ISTORIE
Articolul următor Iată ce rezultate s-au înregistrat în Liga I, în acest weekend

Comentează știrea

justitiaru
6 octombrie 2013
kkatii draq

Gatu masi de kkat imputit ...sa-i bag p..a-n gat de ordinar ...copil prost ...ce sa mai zic fratilor ...din cauza astora imi este frica sa circul ...despartitoare de benzi nene peste tot . Sa intre draq in beton kkatii astia .

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei