Duminică, 07 Iunie 2026

GALERIE FOTO / Amplă acțiune de CĂUTARE în trecătoarea Drake. Navigatori și aviatori participă la OPERAȚIUNEA ZILEI

de Cuget Liber Miercuri, 11 Decembrie 2019 2786 < 1 min citire
Patru ambarcațiuni chiliene, una argentiniană și una americană, plus 13 avioane au fost mobilizate pentru operațiunea de căutare a avionului Hercules C130 al armatei chiliene, dispărut, luni, în timp ce se îndrepta către o bază din Antarctica, relatează AFP.
Avionul decolase de la baza Chabunco din Punta Arenas (în extremitatea sudică a statului Chile) la ora locală 16:55 (19:55 GMT), având ca destinație baza chiliană Eduardo Frei din Antarctica. Contactul radio cu avionul militar de transport a fost pierdut la ora 18:13 (21:13 GMT), în timp ce survola trecătoarea Drake, marea care separă extremitatea de sud a Americii Latine de Antarctica, zonă pe care marinarii o consideră periculoasă. Dar la acel moment, condițiile meteo erau bune, motiv pentru care s-a permis desfășurarea zborului, explică un oficial chilian.
La bordul aparatului se aflau 38 de persoane, printre care 17 membri ai echipajului și 15 militari, care se deplasau la acea bază pentru o misiune de sprijin logistic, respectiv o revizie la conducta petrolieră plutitoare care alimentează baza Eduardo Frei, informează Agerpres.
Operațiunile de căutare și salvare se desfășoară pe o rază de 60 de mile de la locul unde se estimează că se afla avionul în momentul pierderii contactului radio.
Taguri
Articolul anterior Poziția KMG International și a grupului KMG Rompetrol privitor la finalizarea cazului "Rompetrol II"
Articolul următor Dispute în CSM pe tema alegerii șefului instituției. Singurul candidat nu a avut suficiente voturi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei