Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Galerie FOTO. Focarul de mizerie din pasajul subteran de la Abator

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 03 Iulie 2014 1029 2 min citire
Un real focar de infecție - asta a ajuns pasajul subteran din dreptul pieței Abator. În vreme ce pasajul nu mai poate fi folosit, constănțenii care locuiesc în zona trimit solicitări către autorități să le înființeze o trecere de pietoni!
Constănțenii care locuiesc în zona Abator sunt nemulțumiți: pasajul subteran din apropierea pieței nu mai poate fi utilizat, din "grija" celor certați cu bunul simț. Pasajul a ajuns un adevărat focar de infecție, iar locatarii din zonă spun că sunt puși în situația de a traversa strada prin loc nepermis, pentru a ajunge la piață.
"În zona pieței «Abator» există un pasaj subteran, care ne-ar fi de un real folos, dacă l-am putea folosi. E drept, șoseaua Mangaliei nu este foarte lată, are doar două benzi, dar este intens circulată, motiv pentru care acest pasaj ne-ar fi de un real folos celor mai în vârstă sau celor cu copii mici. Dar, nu! Au avut unii grijă să-l facă neutilizabil, căci aruncă toate mizeriile în pasaj. Ba chiar, la fiecare ploaie, pasajul se inundă.
Și în timp ce pasajul acesta devine doar o amintire, noi trimitem adrese către Poliția Rutieră și administrația locală pentru a ne realiza treceri de pietoni în zonă. Pentru că singura trecere de pietoni este la câțiva zeci de metri depărtare", ne-a semnalat Gheorghe Popa, un pensionar care locuiește în zona menționată.
Într-adevăr, imaginea care se dezvăluie, la intrarea în pasajul menționat este dezolantă: pereții sunt mâzgăliți cu graffiti, fecale, sticle sparte și o potecă din lădițe din plastic, impracticabilă din cauza ploilor de zilele trecute. Iar mirosul… este pe măsură!
Va fi curățat în aproximativ trei săptămâni
Ultima renovare a pasajului a fost realizată de autoritățile locale în urmă cu șase ani. La acea dată au fost decolmatate gurile de scurgere pentru apa pluvială, au fost curățați pereții și au fost montate și coșuri de gunoi; ba chiar au fost montate și balustrade, având în vedere că cele vechi fuseseră furate de hoții de fier vechi. Astăzi, nimic din as-pectul pasajului nu mai amintește de acele reparații.
Contactat de reporterii "Cuget Liber", ing. Mugur Voinescu, director adjunct SC Confort Urban SRL a declarat că se are în vedere și reabilitarea acestui pasaj.
"Deocamdată suntem prinși cu lucrările din stațiunea Mamaia, dar cel mai probabil în trei săptămâni vom reabilita și respectivul pasaj", ne-a precizat reprezentantul firmei care administrează drumurile din municipiul Constanța.
v v v
În municipiul Constanța există trei pasaje subterane, realizate în anii ’80: unul în centru, în zona Tomis Mall, unul în apropierea Gării Constanța și cel din dreptul pieței Abator. Primele două au fost reabilitate, în urma solicitărilor pri-mite de la constănțeni. Ba chiar în pasajul din zona Gării a fost postat și gardian, ca măsură de a-i descuraja pe vandali. 
Taguri
Articolul anterior Nicușor Constantinescu va fi citat în SUA
Articolul următor Nivelul radiațiilor la Cernavodă

Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
gabi
3 iulie 2014
c-ta

Tot orasul este un focar de infectie chiar si in imprejurimile din piata Ovidiu , la plaja Modern , in centru .. statiunea Mamaia pare sa arete mai bine anul acesta , dar nu cred ca vor rezolva problema cainilor , a gunoaielor , a vanzatorilor ambulanti , a lipsei locurilor de " pus " cearceaful pe nisip , a hotilor de buzunare ..

turcu
3 iulie 2014
mamaia

mamaia intotdeauna o sa arate mai bine decat constanta,an de an,cat timp e mascariciul primar.. cum vine vara,el nu e primar,e circar in mamaia... cica promoveaza.. isi promoveaza prostia

Răspuns la: c-ta
Adăugat de : gabi, 3 iulie 2014
Tot orasul este un focar de infectie chiar si in imprejurimile din piata Ovidiu , la plaja Modern , in centru .. statiunea Mamaia pare sa arete mai...
coach outlet store online
23 iulie 2014
coach outlet store online

nike free 4.0 [url=http://www.nikefreerun4.net][b]nike free 4.0[/b][/url] free run 4 [url=http://www.nikefreerun4.net][b]free run 4[/b][/url] coach outlet store online http://www.coachoutletstoreonline2014.net

nike free 6.0
30 iulie 2014
nike free 6.0

nike free run 3 [url=http://www.nikefreerun-3.com][b]nike free run 3[/b][/url] coach factory outlet [url=http://www.coachfactoryonline.org][b]coach factory outlet[/b][/url] nike free 6.0

michael kors purses
2 august 2014
michael kors purses

michael kors factory outlet [url=http://factoringconference.com/Exhibitors.asp][b]michael kors factory outlet[/b][/url] http://factoringconference.com/Exhibitors.asp michael kors factory outlet michael kors purses

tiffany and co outlet
6 august 2014
tiffany and co outlet

coach factory outlet [url=http://coachoutletonline.esthenature.com][b]coach factory outlet[/b][/url] http://coachoutletonline.esthenature.com air jordans [url=http://cheapjordans.actis-datta.com][b]air jordans[/b][/url] http://cheapjordans.actis-datta.com tiffany and co outlet

Coach Factory Outlet
10 august 2014
Coach Factory Outlet

[url=https://www.doyleland.com/sample/coach.html][b]Coach Factory Online[/b][/url] [url=http://co.slcolibrary.org/aspnet_client/system_web/Michael_Kors.cfm][b]Michael Kors Hamilton[/b][/url] [url=http://www.aussieholdempoker.com.au/coach.cfm][b]Coach Factory Outlet[/b][/url] Coach Factory Outlet

ray ban sunglasses discount
15 august 2014
ray ban sunglasses discount

michael kors handbags [url=http://michaelkorfactory.wildbillselectronics.com][b]michael kors handbags[/b][/url] http://michaelkorfactory.wildbillselectronics.com michael kors factory [url=http://michaelkorfactory.wildbillselectronics.com][b]michael kors factory[/b][/url] http://michaelkorfactory.wildbillselectronics.com ray ban sunglasses discount

Womens Oakley Sunglasses
27 august 2014
Womens Oakley Sunglasses

http://yesjobsearch.com/freeDemo/Coach.cfm coach factory online http://www.tourneytime.com/privacy/michael_kors.cfmMichael Kors Outlet http://www.tourneytime.com/help/coach.cfmCoach Purses http://northridgeinc.com/test.cfmOakley Sunglasses Outlet Womens Oakley Sunglasses

nike free run 2
30 august 2014
nike free run 2

coach outlet coach factory free run 4 free run 6.0 nike free run 2

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei