Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Garda de Coastă recrutează candidați. Sute de locuri scoase la concurs

de Sorin HULUBEI Vineri, 24 Noiembrie 2017 372 1 min citire
Garda de Coastă recrutează candidați.  Sute de locuri scoase la concurs
280 de locuri scoase la concurs în cadrul Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea.
Poliția de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, informează tinerii absolvenți ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină polițiști de frontieră, că se pot înscrie la concursurile de admitere organizate la nivelul instituțiilor de învățământ ale Poliției de Frontieră încă din această toamnă pentru a susține examenul de admitere la începutul anului 2018.
Tematica și bibliografia pentru concursul de admitere la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea sunt postate pe pagina de internet www.avramiancu.ro.
Recrutarea în vederea participării la concursul de admitere se realizează, în funcție de domiciliul înscris în cartea de identitate a candidatului, de către structurile teritoriale de resurse umane ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Recrutarea candidaților din județele în care nu există unități ale Poliției de Frontieră Române se realizează de către structurile teritoriale de resurse umane ale Inspectoratului General al Poliției Române.
Data limită de înscriere este 5 decembrie, iar data limită de depunere a dosarului de candidat este 22 decembrie, la sediul structurilor care au efectuat recrutarea.
Perioada de înscriere și desfășurare a concursului: 13-21 ianuarie 2018, la sediul Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea.
Taguri
Articolul anterior Cât de pregătite sunt autoritățile pentru iarna grea. "Se fură-n draci motorină!"
Articolul următor Circulația pe Podul Agigea, reluată pe patru benzi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei