Generații în oglindă. Marinarii s-au întors acasă, pentru a le vorbi copiilor despre viața în uniformă

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 04 Decembrie 2022 421
Comuna Văcăreni din județul Tulcea și-a reîntâlnit miercuri, 23 noiembrie, fiii plecați să îmbrace uniforma militară a Forțelor Navale Române. Evenimentul s-a desfășurat în sala de sport a școlii gimnaziale din comună. Câteva zeci de elevi de clasele V-VIII s-au bucurat de întâlnirea cu două personalități de marcă ale comunității, comandorul Marcel Neculae, comandantul Flotilei Fluviale și comandorul Nicu Chirea, locțiitorul comandantului Flotei.

Preț de o oră, cei doi ofițeri de marină le-au împărtășit elevilor propriile lor povești de viață, pornind de la capitolul care le-a schimbat destinul: decizia de a urma liceul militar de marină de la Constanța. Ochi în ochi cu elevii de clasa a VIII-a, a părut, pentru un moment, că și comandorul Neculae și comandorul Chirea se văd, din nou, băieți, la 14 ani, total nebănuitori de carierele înfloritoare care îi așteptau după ce simpla dorință a devenit vis, iar visul realitate.
Tăcuți și absorbiți de cele auzite, pentru o clipă, elevii de 11, 12, 13 și 14 ani din Văcăreni s-au imaginat pe ei înșiși în hainele deosebite ale oaspeților, etalând cu mândrie tresele aurii și purtând pe cap cascheta cu lauri.
Cei doi ofițeri de marină n-au venit neînsoțiți la activitate, ci i-au adus în fața elevilor din Văcăreni pe încă patru fii ai satului, locotenenții Robert Crivăț și Ionuț Severin din cadrul Divizionului 88 Vedete Fluviale și caporalii Vasile Anuți și Marian Pilaf, parte din echipajele fregatelor „Regele Ferdinand” și „Regina Maria”.

Alături de ei, și-au mai spus poveștile alți patru elevi tulceni din cadrul Colegiului Național Militar „Al. I. Cuza” din Constanța și Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, doi studenți militari ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, doi infanteriști marini din cadrul Regimentului de Infanterie Marină de la Babadag și un maistru militar instructor în cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale și la bordul Navei-Școală „Mircea” .
Scafandrii militari au fost reprezentați în mijlocul comunității de la Văcăreni tot de un tulcean, sergent major Pascale Roibu. Originar din Zebil, Pascale Roibu este mai mult decât un simplu scafandru, este un căutător de povești și comori, în toate formele, ascunse în cufărul Zeului Neptun. El le-a vorbit elevilor din Văcăreni despre lumea fascinantă a adâncurilor, unde, ca într-un muzeu, zac conservate în crustă de scoică epave de corăbii, ruine de orașe uitate, aeronave militare cu aripile frânte în război.

Elevii de gimnaziu din Văcăreni au aflat apoi cum pot deveni și ei elevi sau studenți militari, îngroșând astfel rândurile unei elite a comunității, elită a căror membri au pornit la drum, în viață, ca simpli adolescenți, cu visuri, năzuințe, dar pe care ambiția, determinarea, seriozitatea și perseverența i-au ajutat să se demarce în profesie.
Evenimentul de la Văcăreni a fost organizat cu sprijinul Comitetului Național Român pentru Drepturile Copilului – filiala Mangalia, prin președintele său, Liana Naum, iar scopul întâlnirii dintre cadrele militare de marină și copiii din Văcăreni a fost acela de a-i motiva pe aceștia din urmă să viseze fără limite, să creadă în forțele proprii și să vadă cu ochii lor cât de mult poate evolua orice tânăr ca ei dacă are curaj. Parcursul evenimentului și emoțiile trăite de participanți au fost consemnate de Cristina Sîmbeteanu. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei