Primul pas pentru ca Gigi Becali să fie transferat în Penitenciarul Poarta Albă, din județul Constanța, a fost făcut. Potrivit reprezentanților Penitenciarului Jilava, solicitarea persoanei private de libertate Gigi Becali de a fi transferat în unitatea de detenție de la malul mării a primit avizul favorabil al comisiei responsabile de la nivelul unității din București.
- Publicitate -
Însă această decizie este doar un aviz, hotărârea finală urmează să fie luată de Administrația Națională a Penitenciarelor. Reamintim că finanțatorul Stelei a solicitat transferul, după ce conducerea Penitenciarului Jilava l-a sancționat cu interdicția de a mai participa la activități sportive și culturale, pentru că a folosit cartela telefonică a unui deținut pentru a telefona în afara închisorii.