Senatorul Christian Gigi Chiru, președintele organizației județene Constanța a Partidului Democrat Liberal, transmite următoarea declarație de presă, în urma comunicatului Direcției Naționale Anticorupție în care se arată că este urmărit penal fiind suspectat de mai multe infracțiuni:
- Publicitate -
"Am luat act de acuzațiile pe care mi le aduce Direcția Națională Anticorupție. În întreaga mea activitate politică am susținut activitatea DNA și, în special, pedepsirea celor care au încălcat legea. Voi colabora cu organele de anchetă pentru a-mi putea demonstra nevinovăția și nu mă voi folosi de imunitatea parlamentară pentru a se face lumină în acest caz. Apreciez că procedurile judiciare sunt corecte și mă voi abține de la a face declarații până la finalizarea anchetei. Mi-aș dori ca toți cei care citesc comunicatul DNA să nu uite să parcurgă și ultimele rânduri ale acestuia care spun că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție".