Carnagiu pe șosea. Un polițist a murit iar un altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă noapte pe DN 26, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, și citat de Agerpres. Potrivit comunicatului, o autospecială de poliție a fost acroșată de un autoturism, în timp ce se afla în misiune de patrulare pe DN 26, pe raza comunei Tulucești, județul Galați.
- Publicitate -
Cei doi polițiști au fost transportați pentru îngrijiri medicale la Spitalul de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" din municipiul Galați. Unul dintre ei a suferit leziuni grave iar celălalt, în pofida eforturilor depuse de medici, și-a pierdut viața.
La fața locului, s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, care efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.