Vineri, 05 Iunie 2026

Grup infracțional destructurat. 11 persoane reținute și 4 sub control judiciar

de Antonia IVAN Vineri, 27 Februarie 2026 64 1 min citire
Grup infracțional destructurat. 11 persoane reținute și 4 sub control judiciar
Procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au reținut 11 persoane într-o anchetă de amploare vizând un club din Capitală, implicate în trafic de persoane, proxenetism și trafic de droguri de mare risc. Alte patru persoane au fost plasate sub control judiciar, una dintre ele fiind acuzată suplimentar de trafic de droguri.
În urma descinderilor, autoritățile au pus sechestru pe opt autoturisme și au ridicat aproximativ 525.000 de lei, 40.000 de euro, bijuterii, documente, dispozitive de stocare a datelor și aproape un kilogram de cocaină. Ancheta indică existența unui grup infracțional organizat care ar fi funcționat încă din 2018 și care ar fi exploatat tinere vulnerabile, forțându-le să practice prostituția printr-un sistem strict de control financiar.
Anchetatorii au constatat că gruparea ar fi obținut peste 19,5 milioane de lei din activitățile ilegale, sumele fiind „albite” prin fundații și societăți comerciale controlate de liderii rețelei. În dimineața perchezițiilor, unul dintre suspecți a fost prins în flagrant cu 17 doze de cocaină, iar la locațiile vizate a fost descoperit aproximativ un kilogram de substanță pulverulentă, posibil cocaină.
Printre cei reținuți se află patronul, membri ai conducerii clubului, bodyguardul și administratorul localului. Aceștia urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Dosarul este în plină desfășurare, iar autoritățile continuă cercetările pentru identificarea altor persoane implicate sau conexiuni în zona de divertisment. Pe parcursul procesului, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform Știripesurse.ro.
Taguri
Articolul anterior CNAIR anunță că aplicația e-Tarifare va fi indisponibilă timp de două ore
Articolul următor Mascați și fără teamă. Doi adolescenți, opriți după o serie de jafuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei