Joi, 04 Iunie 2026

Hașiș și canabis, acasă la un tânăr din Constanța

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 12 Iulie 2008 926 < 1 min citire
Miercuri, 9 iulie, lucrătorii Compartimentului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în baza autorizației de percheziție emisă de Tribunalul Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară în locuința lui Vlad Ștefan Mariean, de aproximativ 25 de ani, din Constanța, ocazie cu care a fost găsită cantitatea de un gram de hașiș, un gram de canabis și un cântar electronic de mare precizie, ce prezenta urme de hașiș și canabis.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 2, alin. 1, din Legea 143 din 2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Persoana în cauză comercializa droguri în Constanța, tinerilor din anturaj, cu sume cuprinse între 70 și 100 lei/gram de hașiș și 80 lei/gram de canabis.
Cercetările sunt continuate de către procurorul din cadrul Biroului Teritorial Constanța al DIICOT, cu suspectul în stare de libertate.
Articolul anterior Romania's leu sinks to 3.5829 versus the euro in the second part of the day following regional trend
Articolul următor Oxigenoterapia hiperbară elimină monoxidul de carbon din organism

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei