Trei tineri au fost prinși, în acest week-end, de jandarmi după ce au jefuit mai mulți turiști din Costinești.
- Publicitate -
Totul s-a întâmplat sâmbătă, în jurul orei 12,30, când unui echipaj de jandarmi i s-a solicitat ajutorul de către doi turiști ce fuseseră jefuiți de trei tineri. Cei din urmă le furaseră telefoanele mobile, într-un moment de neatenție, chiar din unitatea de cazare.
În scurt timp, militarii i-au prins pe suspecți, care, în urma controlului corporal, s-a descoperit că erau "blindați" cu mai multe telefoane mobile și cartele sim. Ei au fost conduși la sediul Biroului de Poliție Costinești, unde au fost identificați ca fiind Andrei Ovidiu D., de 23 de ani, din satul Bijghir, județul Bacău, Ionuț Gabriel M., din Râmnicu-Sărat, județul Buzău, și Octavian B., de 28 de ani, din orașul Bălan, județul Harghita.
Pe numele celor trei au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, cercetările urmând a fi continuate de oamenii legii de la Costinești.
Jandarmeria Constanța recomandă turiștilor ca, pentru siguranța lor și pentru evitarea neplăcerilor pe timpul vacanței pe care o petrec la malul Mării Negre, să anunțe cel mai apropiat echipaj de ordine publică dacă sesizează persoane cu un comportament antisocial.