Trei indivizi din comuna Nicolae Bălcescu au spart, luna aceasta, nouă autoturisme. Numai într-o noapte, înainte de să fie prinși de polițiști, au "atacat" trei mașini.
- Publicitate -
Oamenii legii din comuna Mihail Kogălniceanu au primit, de la începutul anului, șase plângeri de la locuitori cărora le-au fost sparte mașinile. "Hoții furau tot ce apucau și după cum acționau, ne-am dat seama că nu erau profesioniști. Au spart Dacii, un Opel, un Renault, nu conta marca, nu foloseau chei potrivite, ci, în unele cazuri, au forțat portiera cu o rangă. Furau radiocasetofoanele, bateriile, tot ce găseau în mașini", ne-au spus polițiștii din comună.
În noaptea de 29 spre 30 ianuarie, în jurul orei 2,20, un polițist de la Postul Comunal Târgușor, care se întorcea acasă, în Mihail Kogălniceanu, i-a observat pe indivizi în timp ce jefuiau o mașină. Cei trei au fugit însă înainte de a-i prinde. Imediat, și-a anunțat colegii de la Secția Rurală 2 Mihail Kogălniceanu și împreună au pornit în urmărirea lor. Cei trei au fost prinși și identificați ca fiind Iulian Mihai Ariciuc, de 19 ani, Vasile Diaconescu, de 19 ani, și Petrică Marius Stoenică, de 27 de ani - dintre cei trei, doar ultimul are cazier, ceilalți doi fiind "învățăcei". Asupra lor au fost găsite și trei radiocasetofoane furate de la trei mașini sparte în noaptea respectivă, iar în locuințele lor, alte bunuri sustrase de la celelalte șase spargeri. Aproximativ 90% din prejudiciu a fost recuperat și înapoiat părților vătămate.
Suspecții au fost reținuți și urmează să fie duși în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.