Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Iată cine a fost propus pentru "Polițistul Anului" la Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 05 Martie 2013 525 2 min citire
Iată cine a fost propus pentru "Polițistul Anului" la Constanța
Este cel mai tânăr șef de post din județul Constanța, dar s-a remarcat deja prin curajul și devotamentul cu care își face meseria, mergând în căutarea hoților călare și însoțit de un câine. Dar, cea mai recentă ispravă a agentului de poliție Robert Sîrbu, șeful Postului de Poliție Bărăganu a fost salvarea de la moarte a unui hoț de fier vechi, riscându-și propria viață. 
Pentru toate acestea, în această dimineață, comisarul șef Adrian Rapotan, șeful Poliției Constanța, i-a înmânat o scrisoare de felicitare și chiar a anunțat propunerea lui pentru "Polițistului Anului", distincție ce se înmânează cu ocazia Zilei Poliției, pe 25 martie.
"Pe lângă faptul că, într-un timp scurt, a făcut liniște într-o comună cu o situație operativă deosebită, fiind respectat de cetățeni, care au numai cuvinte de laudă la adresa lui, a dat dovadă de eroism. Atât pentru că a salvat un om, dar și pentru că și-a riscat propria viață. A coborât într-o groapă de patru - cinci metri, a mers printr-un tunel, târâș, pe coate. L-am întrebat ce l-a determinat să-și riște astfel viață și mi-a răspuns că știa că omul acela avea copii și nu a plecat la furat fier vechi pentru că ducea o viață prea bună. Ne-am îngrozit, ulterior, când am văzut cât de ușor și de repede se putea surpa acel tunel și faptul că puteam să vorbim la trecut acum de agentul Sîrbu. De aceea, vreau să-l propun ca «Polițistul Anului», pentru Ziua Poliției, atât pentru fapta sa, dar și pentru rezultatele avute până în prezent", a declarat comisarul șef Rapotan.
"Agentul Sîrbu este foarte activ, un fost sportiv, fost boxer de performanță, are multe calități și mi-ași dori să fie mai mulți dintre dumneavoastră ca el" - le-a spus șeful Poliției Constanța, șefilor de post prezenți, ieri, în sala de festivități a instituției, felicitându-l pe tânărul agent de poliție, în vârstă de 27 de ani.
Robert Sîrbu a absolvit școala de subofițeri în 2010, este din Craiova, dar a fost detașat în județul nostru, iar actuala funcție o ocupă de septembrie anul trecut. 
Taguri
Articolul anterior Cum pot continua liceenii studiile în Franța
Articolul următor Cât costă să urmezi liceul în altă țară

Comentează știrea

jiji
5 martie 2013
dancu

si dancu ala de la circulatieeeeeeeeee........

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei