Câteva zeci de mii de euro - atât erau dispuși să plătească, susțin oamenii legii, fosta soție a afaceristului constănțean Daniel Tiberiu Vădineanu și actualul ei iubit pentru uciderea unui om. Ba chiar, susțin atât oamenii legii, cât și cei doi bărbați din Năvodari pe care ar fi vrut să-i tocmească pentru a duce la bun sfârșit crima, cei doi - Liliana Vădineanu și Daniel Lucian Sasu - plănuiseră asasinatul în detaliu.
- Publicitate -
"Prima dată a venit (n.r. - Daniel Lucian Sasu) să spună să-i rupem o mână, un picior, apoi a spus că nu e de ajuns, că femeia vrea să scape de el. A vrut să fie împușcat în cap, să nu mai trăiască. A vrut neapărat să-l omoare și ne-a spus chiar unde să se întâmple, într-o parcare sau la intrare în bloc", a povestit, sub protecția anonimatului, unul dintre cei doi bărbați cărora li se promiseseră bani frumoși pentru a face moarte de om.
Chiar și planul de a scăpa de repercusiunile legii era făcut, a precizat comisarul șef Adrian Rapotan, șeful Poliției Constanța: "Omorul a fost organizat în cel mai mic amănunt. Putem afirma, cu toată tăria, că asasinatul se putea duce la îndeplinire foarte ușor și aveau în plan și cum să fugă din țară, pe undeva prin sud, și să-și piardă urma în străinătate, pentru a-i deruta pe anchetatori".
Mai puține asasinate la comandă decât în țările vecine
Cazul de săptămâna trecută, în care Poliția Constanța a acționat cu promptitudine și seriozitate, luând cele mai stricte măsuri de siguranță (victima a fost păzită, mai multe zile, de nouă polițiști înarmați până în dinți, și a purtat non-stop o vestă de salvare), nu este primul în care ucigașii plătiți au acționat în județul nostru.
Reamintim că, în ianuarie 2008, afaceristul Liviu Dorin Bamburic era împușcat de nouă ori, în timp ce intra într-o scară de bloc din Tomis Nord. A avut nevoie de mai multe intervenții chirurgicale și de luni de recuperare medicală pentru a reveni la viața normală. El a povestit cum un individ cu puloverul tras peste gură și cu fesul îndesat bine pe cap a tras în el, ultima dată țintind chiar spre cap.
Ulterior, cercetările au scos la iveală că executarea a fost comandată de un fost asociat, Dragoș Boștină, iar ucigașilor li s-a plătit 40.000 de euro. Iar fapta a fost dusă la îndeplinire de Dănuț Maricel Mustață (cel care a apăsat pe trăgaci), Grigore Nicolae Dănilă și Daniel Dediu, toți trei din Galați.
Un alt scenariu inspirat parcă din răzbunările mafiote, cu ucigași antrenați să ucidă de la zeci de metri distanță, cu precizie și fără să lase urme.
Polițiștii dau însă asigurări că, cel puțin deocamdată, nu se poate vorbi despre un fenomen al "asasinatelor la comandă" în județul nostru sau chiar și în țara noastră.
"Nu vorbesc în numele Poliției Române, dar pot spune că în România aceste cazuri sunt izolate, sunt mult mai puține decât în țările învecinate, precum Ungaria sau Serbia. De exemplu, la Constanța, am avut două cazuri la interval de cinci ani, iar pe cel mai recent am reușit să-l dejucăm la timp", a declarat cms. șef Rapotan pentru "Cuget Liber".
Asasinii pot fi aduși de peste hotare
De altfel, nici nu se poate spune că în județul nostru există acei criminali cu sânge rece, capabili să ucidă la comandă.
"Din punctul meu de vedere, nu avem oameni care să aibă stofă de ucigași plătiți. Nu înseamnă însă că nu pot fi aduși din altă parte. De exemplu, în cazul de la București, de la sfârșitul lui 2012, cu cetățeanul moldovean (n.r. - Vitalie Proca, cel care l-a împușcat pe Răzvan Isăilă, din greșeală, pentru că l-a confundat cu Ioan Dumitru Mironescu, pe care fusese angajat de frații Măraru să-l lichideze), nu se poate vorbi de un ageamiu. Acesta a greșit ținta pentru că nu a reținut foarte bine numărul de înmatriculare al mașinii, iar cei doi, cel pe care îl viza și amicul său, aveau o constituție asemănătoare", a afirmat polițistul constănțean.
Pe de altă parte, nici în tentativa de omor comisă împotriva afaceristului Bamburic nu s-a putut vorbi de profesioniști, dar bărbatul a fost la un pas să-și piardă viața. "Și în cazul respectiv, victima a avut o mare șansă, căci niciunul dintre gloanțe nu i-a atins organele vitale, dar se putea întâmpla", a adăugat omul legii.
De data aceasta, în ceea ce-i privește pe cei doi care au fost contractați pentru uciderea lui Tiberiu Vădineanu, susțin oamenii legii, unicul scop al acestora ar fi fost să o "păcălească" pe fosta soție a afaceristului și să obțină niște bani de la ea, dar perspectiva de a lua viața unui om a fost prea mult pentru ei.