Vineri, 05 Iunie 2026

Încă un dosar penal pentru „Șacal”. Judecătoria Constanța s-a pronunțat

de Andreea CARAUA Miercuri, 30 Iulie 2025 502 < 1 min citire
Încă un dosar penal pentru „Șacal”. Judecătoria Constanța s-a pronunțat
Neculai Mitrea, cunoscut drept „Șacalul”, principalul suspect în cazul dublei crime de pe litoral, a fost trimis din nou în judecată, după ce a fost prins cu obiecte periculoase asupra sa în arest.
Ancheta a fost validată, la data de 29 iulie, de către Judecătoria Constanța.
În baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în prezenta cauză penală. Dispune începerea judecății privind pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. 3 CP, rap. la art. 372 alin. 1 lit. a CP, cu aplic. art. 41 alin. 1 CP. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, conform disp. art. 347 C. proc. pen. Pronunțată astăzi, 29 iulie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței. Judecător de cameră preliminară", se arată în decizia instanței.
Taguri
Articolul anterior Alte două grădinițe din Constanța intră într-un amplu proces de reabilitare
Articolul următor Donald Trump: „Dacă Rusia nu va înceta în 10 zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei