„În legătură cu informația conform căreia ar fi murit o persoană la incendiu, este falsă. Persoana decedată nu are legătură cu evenimentul la care am intervenit noi. Am rugat să fie rectificat acest aspect . Este vorba despre un caz medical anterior evenimentului", au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea”.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un spațiu comercial situat la parterul unui bloc cu patru etaje, pe strada Ștefan cel Mare nr. 67 din Constanța.
Potrivit reprezentanților ISU, incendiul s-a manifestat în interiorul magazinului, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Din cauza fumului dens, pompierii au evacuat preventiv 14 adulți și doi copii, în timp ce alte persoane s-au autoevacuat din imobil.
În timpul intervenției, salvatorii au găsit în interiorul blocului o persoană decedată. Victima nu se afla în spațiul comercial afectat de incendiu.
La fața locului au fost solicitate și echipaje Distrigaz, pentru asigurarea măsurilor de siguranță.
Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului către etajele superioare și casa scării, iar focul a fost lichidat. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.
Potrivit surselor noastre, persoana decedată nu ar fi victimă a incendiului.