Infirmieră moartă în liftul spitalului, la câteva zile după ce o asistentă a decedat pe fondul extenuării

de Cuget Liber Duminică, 16 Octombrie 2016 1689
O infirmieră a decedat, sâmbătă dimineață, în timp ce se afla la serviciu, la Spitalul Județean Sibiu. Femeia, 58 de ani, a făcut infarct în lift și nu a mai putut fi salvată de medici. La nivelul secției s-a deschis o anchetă internă.
Infirmiera avea 58 de ani și era angajată la Compartimentul Diabet, Nutriție și Boli Metabolice de la Spitalul Județean Sibiu, potrivit oradesibiu.ro. Femeia se afla în lift și mergea spre bucătăria spitalului după mâncare. A fost găsită prăbușită la pâmânt.
"Este vorba despre o infirimieră în vârstă de 58 de ani care era cunoscută cu patologie cardiacă. Era în tură conform graficului. Nu era în tură suplimentară. A decedat, cauza fiind cel mai probabil de natură cardiacă. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar, din păcate, nu a mai putut fi readusă la viață", a declarat Decebal Todăriță, purtător de cuvânt la Spitalul Județean Sibiu, scrie romaniatv.net
În cadrul instituției s-a declanșat o anchetă internă pentru a se stabili exact împrejurările în care a avut loc incidentul.
Moartea infirmierei survine la câteva zile după ce o asistentă de la Spitalul de Pediatrie a decedat din cauza extenuării. Femeia avea 30 de ani și era mama unei fetițe de patru ani.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei