Constănțeanul Neculae Boca, de 25 ani, acuzat că a bătut cu bestialitate doi pietoni, pentru simplul motiv că l-au enervat, a ajuns după gratii. Magistrații Tribunalului Constanța au dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 29 de zile, sub acuzația comiterii de tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri și conducere fără permis. Aceeași măsură a fost luată și pentru Nicoleta Lazăr, de 40 de ani, pentru că l-a ascuns pe suspect în apartamentul ei, vreme de trei zile, în timp ce polițiștii îl căutau. Femeia este acuzată de favorizarea infractorului.Reamintim că, joi dimi-neață, cei doi pietoni se aflau pe strada Pelicanului din zona CET, când au fost cât pe ce să fie loviți cu mașina de Neculae Boca. După un schimb dur de replici, șoferul a coborât din autoturism, înarmat cu o bâtă de baseball și i-a lovit pe cei doi care au îndrăznit să se ia de el. Una dintre victime a avut nevoie de peste 50 de zile de îngrijiri medicale. Suspectul este un vechi client de-al polițiștilor, el fiind cunoscut ca făcând parte din gruparea așa zisă interlopă "Spaniolul"; în ultimii ani, Neculae Boca a fost implicat în mai multe scandaluri și a fost condam-nat și la închisoare.
- Publicitate -