Joi, 04 Iunie 2026

Jandarm rănit ușor de un tir scăpat de sub control

de Cosmin ZAPOROJAN Sâmbătă, 23 Ianuarie 2010 1125 < 1 min citire
Un jandarm a suferit câteva răni superficiale însă s-a ales cu o sperietură zdravănă după ce un autotren cu remorcă scăpat de sub control a intrat în autoturismul pe care îl conducea.
Accidentul s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 7.30, pe DN3 între Constanța și Valu lui Traian.
Mihai Scutelnicu, de 30 de ani, din Suceava, șofer profesionist, a condus ansamblul de autovehicule format din autotractorul marca MAN cu două semiremorci pe drumul național ce leagă localitatea Valu lui Traian de Constanța, pe banda întâi. Pe fondul neatenției în conducere, șoferul tirului a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Opel Astra care circula în fața sa, pe același sens, condus de Florin Țugurel, de 32 de ani, din Murfatlar, subofițer la Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis Constanța. În urma impactului, jandarmul a suferit mai multe contuzii și traumatisme ușoare, fără a fi nevoie de spitalizarea sa. Florin Țugurel are gradul profesional de plutonier, cu funcția de subofițer operativ, în cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța. Jandarmul nu se afla în timpul serviciului, purta centura de siguranță și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Taguri
Articolul anterior Doi piloți veterani, față-n față după ce s-au luptat direct în cel de-al Doilea Război Mondial
Articolul următor Zăpada și poleiul i-au ferit pe șoferii constănțeni de belele

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei