Jandarmii constănțeni la pescuit

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 27 Mai 2008 473
Potrivit calendarului competițional pe anul 2008 al Asociației Clubul Sportiv "Jandarmii Tomis" de pe lângă Gruparea de Jandarmi Mobilă "TOMIS", sâmbătă, 24 mai a.c., pe lacul Conacu din județul Constanța s-a desfășurat concursul de pescuit sportiv, la care au participat opt echipe a câte cinci concurenți, din cadrul subunităților și compartimentelor unității. Potrivit locotenent colonel Sorin Mustățea, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi "Tomis" Constanța, încă de la primele ore ale dimineții, cei 40 de pescari aflați pe malul lacului Conacu și-au pregătit momelile, lansetele și undițele, una mai sofisticată decât alta, hotărâți să prindă "peștele cel mare". Startul competiției a fost dat la ora 8, iar fluierul de încheiere a sunat la ora 13. La final, după cântărirea cantității de pește capturat de fiecare echipă, clasamentul a fost următorul: locul I - echipa coordonată de cpt. Marian Zamfira (11,2 kg); locul II - echipa coordonată de sg.maj. Valentin Eșanu; locul III - echipa cpt. Fani Grasu; mențiune - echipa comandamentului unității, coordonată de cpt. Nelu Neicu. Învingătorii au primit diplome și articole de pescuit (lansete, mulinete, cârlige, juvelnice, truse de pescuit, pălării, tricouri etc).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei