Jandarmii, la datorie. Evenimente sportive în siguranță

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 31 Ianuarie 2020 133
Jandarmii constănțeni vor asigura, în acest sfârșit de săptămână, măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia evenimentelor sportive organizate în județ.
Astfel, pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravențională și penală, jandarmii se vor afla în zonele în care se vor desfășura meciurile programate pentru acest sfârșit de săptămână.
Pe timpul misiunilor jandarmii vor purta discuții cu cetățenii, le vor prezenta atribuțiile
Jandarmeriei și îi vor informa cu privire la respectarea normelor legale.
Suporterii echipelor, precum și ceilalți spectatori au obligația legală de a respecta regulile de conviețuire socială și măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea și în interiorul arenelor sportive.
"Recomandăm participanților să dea dovadă de fair-play, să nu se implice în conflicte și să se delimiteze de orice formă de violență ce ar conduce la tulburarea ordinii publice, atât pe durata meciurilor cât și după terminarea acestora, mulțumind totodată pentru modul civilizat în care și-au încurajat echipele favorite până în prezent", precizează reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
În aceste misiuni jandarmii vor coopera cu efective din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanța și din cadrul Poliției Locale.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei