Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Jandarmul care a provocat accidentul GRAV de pe A4, transferat la un spital din București

de Andreea ILIESCU Vineri, 19 Iulie 2013 308 < 1 min citire
Jandarmul care a provocat accidentul GRAV de pe A4, transferat la un spital din București
Jandarmul constănțean Cetin Ismail, care a care o provocat accidentul rutier grav de A4, de pe 15 iulie, va fi transferat azi, cu elicopterul SMURD, la Spitalul Universitar din București, la Neurochirurgie. Acesta a fost operat de medicii constănțeni, care i-au amputat brațul drept. 
Reamintim că accidentul a avut loc pe 15 iulie, la ora 18.00, pe A4. Plutonierul Ismail Cetin, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflat în afara orelor de program, se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe autostrada A 4, dinspre Constanța spre Ovidiu. Acesta a intenționat să schimbe direcția de mers printr-un loc în care lipsea parapetul despărțitor, moment în care a fost lovit de un alt autoturism marca Audi, condus de un șofer din București. În urma accidentului, soția jandarmului a decedat, iar copilul celor doi a ajuns în stare gravă la spital. Alte patru persoane, pasagere în Audi, au ajuns la spital, unde se află în afara oricărui pericol. 
Taguri
Articolul anterior Dolarul american coboară
Articolul următor Pisicuța ta e bolnavă. Iată cum să o tratezi!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei