Vineri, 05 Iunie 2026

Judecătoarea Camelia Bogdan dată afară de la doctorat

de Madalina PETRESCU Joi, 29 Mai 2025 423 < 1 min citire
Judecătoarea Camelia Bogdan dată afară de la doctorat
Camelia Bogdan, fosta judecătoare exclusă din magistratură, a fost exmatriculată de la doctorat după aproape 10 ani în care nu și-a finalizat teza. 
Fosta judecătoare s-a înscris la doctorat, la Universitatea București, în 2013. Conform regulamentului, în maximum trei ani ea ar fi trebuit să termine aceste studii.
Cu toate acestea, potrivit Antena 3 CNN, nici până în 2021, când s-a întrecut termenul maxim, Camelia Bogdan nu le-a terminat, astfel că Universitatea București a decis să o exmatriculeze în 2023.
Fosta judecătoare, care a fost mai apoi exclusă și din Magistratură, a făcut o cerere în instanță prin care cerea să fie reintrodusă la studiile doctorale, dar și daune morale de 30.000 lei.
Tribunalul București i-a respins cererea, iar Camelia Bogdan rămâne în acest moment exmatriculată. 
Taguri
Articolul anterior Angajaţii Primăriei Constanța au învăţat cum să se comporte în caz de incendiu
Articolul următor Nicuşor Dan: Gândurile mele se îndreaptă către familiile lovite de inundaţiile puternice care afectează mai multe localităţi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei