Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, miercuri, achitarea definitivă a lui Negoiță Liviu Cristian în dosarul în care era acuzat de abuz în serviciu.
- Publicitate -
Decizia a fost luată de Completul nr. 4 AP, care a admis recursul în casație formulat de inculpat împotriva hotărârii pronunțate anterior de Curtea de Apel Constanța. Instanța supremă a casat atât decizia Curții de Apel, cât și sentința Tribunalului Constanța și a dispus achitarea acestuia pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.
Totodată, judecătorii au anulat formele de executare emise pe numele lui Negoiță Liviu Cristian, au dispus punerea sa de îndată în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, și au ridicat sechestrul instituit asupra bunurilor sale. De asemenea, a fost anulată și măsura confiscării sumei de peste 9,3 milioane de lei.
Dosarul viza acuzații de abuz în serviciu, ancheta fiind instrumentată de DNA Constanța. În primă instanță, Tribunalul Constanța îl condamnase, iar decizia fusese menținută ulterior de Curtea de Apel Constanța.
Prin hotărârea definitivă pronunțată pe astăzi, Înalta Curte a întors însă complet soluția din dosar și a decis achitarea definitivă a lui Negoiță Liviu Cristian astfel că edilul se va putea întoarce la Primăria Cernavodă.
Minuta instanței:
„Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Negoiţă Liviu Cristian împotriva deciziei nr. 16/2026 din data de 13 ianuarie 2026, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. 7594/118/2022.
Casează decizia penală atacată şi sentinţa nr.77/07.02.2025 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul penal nr. 7594/118/2022, şi rejudecând:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Negoiţă Liviu Cristian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (33 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Anulează formele de executare emise faţă de inculpatul Negoiţă Liviu Cristian şi dispune punerea de îndată a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Înlătură dispoziţia privind confiscarea sumei de 9.307.790 lei în folosul statului şi ridică măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2026.”