Vineri, 05 Iunie 2026

Localuri din Constanța sancționate de Poliție: nu respectau programul impus de restricții

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 06 Ianuarie 2022 259 < 1 min citire
Localuri din Constanța sancționate de Poliție: nu respectau programul impus de restricții
Doi operatori economici au fost sancționați, miercuri, 5 ianuarie, unul pentru nerespectarea programului, iar al doilea pentru faptul că funcționa contrar prevederilor legale. Astfel, în seara zilei, în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un local, din stațiunea Mamaia, a depășit programul de activitate cu publicul, iar în interior se aflau mai multe persoane. Administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea programului de funcționare.
În aceeași zi, în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un bar din municipiu, se află mai mulți clienți în interior, acesta fiind deschis.
Administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020, barul fiind închis.
Taguri
Articolul anterior Bărbat sancționat pentru nerespectarea carantinei
Articolul următor Procurorul șef al DNA, ales în forul de conducere al unei organizații internaționale anticorupție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei