Statul Major al Forțelor Navale, în colaborare cu Batalionul 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina” și Primăria Comunei Victor-Vlad Delamarina au organizat vineri, 28 octombrie, o ceremonie militară și religioasă, pentru omagierea personalității locotenentului Victor Vlad Delamarina, în comuna bănățeană care poartă numele ofițerului de marină.
- Publicitate -
Victor Vlad Delamarina, născut la data de 31 august 1870, în Satul-Mic, azi localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș, a fost marinar, militar, acuarelist, poet și scriitor român. Acesta s-a remarcat prin poeziile sale scrise în grai bănățean și prin picturile sale cu specific marin.
Din anul 1890, timp de doi ani, a urmat cursurile școlii militare superioare din București, iar în vara anului 1891 a participat la un marș cu Bricul „Mircea”, în Marea Neagră și Marea Egee. În luna iulie a anului 1892, a fost înaintat la gradul de sublocotenent de marină și a îndeplinit diferite funcții la Galați și la Sulina, pe nava „Bistrița”. De asemenea, în anul 1893, a participat la o misiune la bordul crucișătorului „Elisabeta”. În anul 1894, în ziarul timișorean „Dreptatea”, au apărut primele versuri și note din marșul cu bricul „Mircea”, semnate „Delamarina”. În aprilie 1895, a fost înaintat la gradul de locotenent de marină.
Bolnav de tuberculoză, și-a luat un concediu mai lung și a fost trimis de familie, pentru tratament, la sanatoriile de la Bad Wörishofen (Germania), Abbazia (Croația) și Merano (Italia). În aprilie 1896, simțindu-se tot mai slăbit, s-a întors din străinătate acasă. La 15 mai 1896, a încetat din viață la Petroasa Mare, în apropiere de Satul-Mic, la vârsta de 26 de ani, și înmormântat la Lugoj.