Duminică, 07 Iunie 2026

MAE: Încă 51 de români şi membri de familie vor putea trece din Gaza în Egipt

de Alina DRACOPOL Miercuri, 08 Noiembrie 2023 420 < 1 min citire
MAE: Încă 51 de români şi membri de familie vor putea trece din Gaza în Egipt
Încă 51 de cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membri de familie vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah, miercuri, pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Evacuarea se va realiza cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse având în vedere că aceştia au fost informaţi în prealabil de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.
În vederea preluării persoanelor evacuate, echipele consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE vor acorda sprijinul necesar în punctul de trecere a frontierei Rafah pentru evacuarea cetăţenilor români, respectiv asistenţa consulară specifică şi le vor oferi asistenţa necesară până la Cairo, de unde vor fi transportaţi în România.
Totodată, Celula de Criză Interinstituţională, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo şi Tel Aviv, continuă dialogul cu autorităţile egiptene şi israeliene în vederea finalizării operaţiunilor de evacuare şi pentru ceilalţi cetăţeni români şi membri de familie ai acestora care au solicitat sprijin şi încă se află în Fâşia Gaza.
Primul grup de români şi membri de familie, format din 93 de persoane, a fost evacuat marţi din Gaza.
Taguri
Articolul anterior Femeie de 68 de ani, căutată de autorităţile din Italia pentru exploatarea sexuală a copiilor, prinsă de poliţiştii români
Articolul următor Percheziţii la persoane care au furat scule electrice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei